O seară Rubikă

“Mă străduiesc să înţeleg ce vor autorii Rubikului. de la nasul meu care inspiră şi expiră un zid de fum luminat împrejur ca un zmeu în bătaia vântului dinspre NV, alături de ei… iniţiale, litere, cuvinte, idei, aproape pur şi simplu. pentru că mila e miza la mine, la fel cum un melc mergând îngenunchi lasă mereu urme, chiar şi în oglindă. deci mişcarea evoluţionistă a apei se petrece cu altul pe trecerea de pietoni, se aşteaptă şi trec împreună, apoi mi-am văzut de drum liniştită, mă uitam mereu pe jos după banuţii pe care îi găseam. ori de câte ori aud lumea vorbind despre ~sincronizarea task-urilor în programarea embleded ~ mi se pare că nu e dificil să stăpâneşti un deadlock, ci mai greu este să înţelegi sistemul de alocare a memoriei, ceea ce depinde de sistemul de apărare. mi se pare mai degrabă că peste tot cresc arbori de mătase – să ne înţelegem bine! – arbori de mătase pentru construcţia de grup, radiolar sau nu, îmi plac mult grupurile, mai ales cele din care încă nu fac parte, mă gândesc la ce se întâmplă acum la Londra, e un grup mişto format din oameni pe care să nu se întâmple când totul se întâmplă aleatoriu şi m-am prins în reţea pentru că emanciparea fiind interzisă în perioada respectivă, toţi s-au silit să treacă cu vederea uneltirea, deznădejdea maselor proletare bine structurate de clasă. în firea lor credeam că totul va fi. bine, cum altcumva, bine trebuia să fie. de ce nu, la naiba?!? păi chiar aşa, de ce nu? dar mult mai important ar fi să fie în stare să aplaneze situaţia. încătuşarea patimilor cele rele, ca în practicile lui Dali, ceasurile se preling pe podele. singurul lucru care contează este unicatul? o întâlnire, idei noi sau poate… deşi… sentiment, emoţii şi poate mai mult. aruncăm cu visele în aer ca şi când am presăra cu petale de trandafir itinerariul persoanei iubite.

despre asta este vorba, en fin!”

 

Cam asta gândeau cei aflaţi la Poetici pe 2 aprilie 2009, Club A.