încă de mică, mi-a plăcut să merg cu trenul sau cu mașina. mereu mi-au plăcut excursiile și drumețiile indiferent ce mijloc de transport era util pentru a duce la bun sfârșit ce ne propuneam. dar cel mai mult și cel mai mult îmi place să merg cu mașina, atât să fiu condusă, cât și să conduc. nimic altceva nu contează când sunt la volan, îmi place.
azi am realizat că nu îmi plac despărțirile și mai ales nu imi place să conduc pe cineva la gară / autogară / aeroport chiar dacă persoana respectivă pleacă doar pentru câteva zile. la fiecare deplasare undeva, fie acasă, fie în vacanțe, există un ritual al drumului, ce pornește de la a pregăti toate cele necesare nouă, dar și a te ocupa de nevoile lui danTe. mereu vor exista emoții….
emoții am și atunci când conduc pe cineva la tren, dar mă bucur că pot lua parte alături de el/ea la acel moment, dar sentimentul de după, atunci când stai și urmărești cu privirea cum dispare trenul este aparte. nu îl pot descrie, pot spune doar că este intens. rămâi puțin blocat, simți un fluturaș, te dezmeticești și te întorci la ale tale.
să nu înțelegeți că urăsc să conduc pe cineva la gară, doar că uneori îmi place alte ori nu. depinde și cine este condus… 
