Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am când mama mă întâmpină la uşă alături de Codiţă, iar Dante dă năvală în casă. Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am atunci când sunt acasă, în camera mea, acasă la părinţi.
De fiecare dată când pornesc la drum spre Buzău, parcă ar fi un drum iniţiatic. De la pregătirea bagajului, la achiziționarea biletului, la masa din gară, la așteptarea trenului pe peron, la vecinii din compartiment, la timpul petrecut în tren (și umplerea lui) până la sosirea în gara din Buzău și la întâmpinarea caldă a tatălui meu.
Sweetdeeds's Weblog 